Am proaspete în minte imaginile din filmul „Te salut, generaţie-n blugi!” (regia Cornel Diaconu). Şi am proaspătă în minte o retrospectivă a ultimilor 20 de ani scurşi în scumpa noastră ţară. Cenaclul Flacăra şi Revoluţia sunt parte ale aceluiaşi zbuciumat deceniu. Aceeaşi oameni cântând pe stadioane cu miile, aceleaşi suflete ieşind pe străzi într-un decembre însângerat…

Unde sunt aceştia toţi? Unde e emulaţia de odinioară? Au nu mai avem nimic de celebrat ori de condamnat astfel încât să ne-adunăm cu toţii laolaltă pe străzi, prin cămine, prin pieţe? Toate manifestările din anii ce au urmat Revoluţiei s-au stins treptat treptat. Chiar şi cenuşa amintirilor a fost curăţată de pe retina românilor. Poate că asta e o consecinţă a mult râvnitei democraţii…

Pentru mine Revoluţia e istorie, o istorie îndepărtată… La fel de puţin palpabilă ca luptele lui Tudor Vladimirescu, sau ca întâiul război mondial… Deşi contemporană cu evenimentele din ‘89, cei doi ani pe care-i aveam la Revoluţie sapă o prăpastie adâncă între mine şi realitatea de atunci. Pentru mine totul e o poveste. Pe alocuri cu un final fericit, pe alocuri cu deznădejdea că ofranda închinată libertăţii ne-a costat prea scump.

Ce mi-a rămas însă bine întipărit în minte din vremea Revoluţiei?... Două dintre cântecele ce răsunau de pe buzele unei naţiuni întregi în perioada aceea şi în ceea ce a urmat după...

Cristian Paţurcă - Imnul golanilor (muzică: Cristian Paţurcă, versuri: Laura Botolan)

Stelian Maria - Nu plecăm acasă (muzică: Stelian Maria, versuri: Stelian Maria)