Mă-mpiedic de o lacrimă și cad…  

Posted by Oana Monica Nae


”Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Și-acum când e gata, prieteni,
Priviți-l ce trist se dărâmă.”

”Se aliniază știrile atroce”, după cum spunea Adrian Păunescu la moartea Tatianei Stepa… Ce poți să așterni pe hârtie într-o astfel de zi… A murit Cenaclul… S-a stins Flacăra…

Săraci de noi, cu sufletul pustiit și conștiințele amorțite… S-a înclinat și ultimul stindard al identității noastre românești… Nu a murit un poet… A murit un popor… Nu s-a stins un curent… Ci s-au stins generații… Nu s-a lăsat cortina peste Cenaclu… Ci peste ultima punte dintre două neamuri cândva unite…

Mi-e sufletul pustiu… și gol… Odihnă veșnică, poet al nostru, al tuturor!

This entry was posted on vineri, 5 noiembrie 2010 at vineri, noiembrie 05, 2010 . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

2 comentarii

George  

Mi-e teama ca ai dreptate si, desi nu am facut parte din generatia cenaclului, nu pot sa nu observ cum solidaritatea noastra se destrama si marile valori ne parasesc.

Poate ca sunt un pic in afara fenomenului, dar nu mai vad poeti talentati si melodii care sa stoarca o lacrima sau sa impresioneze prin ceva autentic.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti marii nostri artisti!

13 noiembrie 2010, 22:29

Te-am vazut la concert :)
Au fost momente frumoase, dar si unele de blamat (daca ne gandim mai bine). Oricum.. muzica buna unge sufletul si cand unii oameni se aseaza sub firul ierbii pare ca totul se sfarseste. Dar nu-i asa. Viata merge mai departe. Si muzica. Si frumosul. Omul nu poate trai fara.

13 decembrie 2010, 17:37

Trimiteţi un comentariu

Trimiteţi un comentariu